Frunză verde, bob mărunt,
Te caut, neică, de mult,
Peste dealuri, peste văi
Și nu dau de ochii tăi,
Spune unde mi te-ai dus
De nu vrei să-mi dai răspuns.
Poate te-ai fi supărat
De-ai plecat și m-ai lăsat,
Neicuță, mi-e tare greu
Și oftez de dorul tău
Că te-ai dus, neică, departe,
Îmi dai veste, nu-mi scri carte.
Nu sunt, mândro, vinovat,
N-am plecat și te-am lăsat,
Pe tine nu-s supărat
Că tu mă iubești curat,
M-am dus să-i spui lui maica
De dragostea mea și-a ta
Că viața mea fără tine
N-are niciun rost pe lume.
Sensul versurilor
O fată își caută iubitul, simțind dorința absenței lui. El o asigură că nu a părăsit-o din supărare, ci pentru a cere binecuvântarea mamei lui pentru relația lor, subliniind că viața lui nu are sens fără ea.