Unde-i armonia visată-n copilărie?
Cre’ că-au luat-o alţii şi nu ţi-au lăsat şi ţie.
Unde-i sentimentu’ odată avut de bucurie?
Tot întreb în juru’ meu da’ nimeni nu mai ştie.
x2.
–––––-.
Ai văzut tot timpu’-n faţă, acum uită-te ‘napoi,
Cum pentru bani fraţii poartă între ei război.
Comportamente schimbate într-un timp record.
Oameni care nu mai poa’ să cadă nicicum de acord.
Lumea se pierde sub ochii tăi, fără să-ţi dai seama,
Devine totul alb-negru şi te cuprinde teama.
Nu-i totul ca la carte, nici măcar pe departe,
Totul e haotic şi speranţele sunt moarte.
Întinzi o mână, sperând că ai să primeşti ajutor,
Dar corbii te mănâncă de viu, eşti victima lor.
Presat de timp, adun presiune ca ‘ntr-un compresor,
Gata să explodez, acum scot răul din decor.
Mă vezi în mâna cu sabia gata să tai capete,
Când monştrii mă atacă şi se mişcă repede.
Gata-n orice clipă să-mi rezolv problemele,
Iau atitudine mereu atent să nu se repete.
–––––-.
Unde-i armonia visată-n copilărie?
Cre’ că-au luat-o alţii şi nu ţi-au lăsat şi ţie.
Unde-i sentimentu’ odată avut de bucurie?
Tot întreb în juru’ meu da’ nimeni nu mai ştie.
x2.
–––––-.
Tre’ să ai curaj, încredere, forţă, scop.
Mulţi adoptă-n loc privirea lu’ Robocop.
Nu se varsă sânge, totuşi poţi să iei un mop,
Că-i mizeria printre noi ca lăcomia printre popi.
Dau dume atent la ce văd în jur: poveşti şi nume,
Străzi pline de şerpi care încearcă să mă-ndrume.
Spume fac doar dacă o să-mi tai din sume,
Dacă nu te plac şi-ţi dau sfaturi nu le lua de bune.
Tot cu ochii-n zece părţi, fără prosteală,
Am învăţat în viaţă cu şcoală cum să mă agăţ.
Mâna-ntinsa e murdară, tre’ să mă dezvăţ,
Să-l ajut pe cel ce tot aşteaptă să primeasc’ un băţ.
Pun arma pe braţ, braţu’ pe stâncă, mă sprijin în coate,
Sătul de probleme, de discuţii, teme de România.
De toate trag dintr-o parte f**t tot la directie.
Mă bucur dac’ am în momentele grele un frate.
–––––-.
Unde-i armonia visată-n copilărie?
Cre’ că-au luat-o alţii şi nu ţi-au lăsat şi ţie.
Unde-i sentimentu’ odată avut de bucurie?
Tot întreb în juru’ meu da’ nimeni nu mai ştie.
x2.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inocenței și a armoniei visate în copilărie, confruntându-se cu realitatea dură a vieții, trădarea și lupta pentru supraviețuire. În ciuda deziluziilor, artistul caută speranță și sprijin în prietenie, încercând să depășească obstacolele.