Pinky – Înger Din Cer Picat

Sunt aici, nu voi pleca
Voi fi mereu aproape de inima ta
Vor fi întotdeauna cu tine
Vom fi împreună la rău și la bine
Fericirea o vom împărți la doi
Tot ceea ce clădim, este pentru noi
Două suflete aparte
Nimic nu are să ne despartă
Inima mea și inima ta
E una și aceeași, în viața mea
Adesea cred, că te urăsc
Dar, mă gândesc mai bine, te iubesc
Te-am făcut să suferi
Știu, îmi pare rău!
Știu, am și greșit
Poate nu e ceea ce ți-ai dorit
Încerc acum să îți șterg din minte
Toate acele amintiri ce te-au lăsat fără cuvinte
Te iubesc, mă repet încă și acum
Vreau să știi că suntem doar la început de drum..
Tot ce simt eu pentru tine
Din depărtare, din suflet vine
L-aș strivi, pe acel care
S-ar atinge de al meu soare
Ești un îngeraș din cer picat
Dumnezeu mi te-a trimis, m-ai fermecat
Cu o singură privire
Mi-ai născut a mea iubire
Îți simt pe buze catifea de mare
Îți văd în ochi un suflet mare
Mă topesc ca gheața la lumină
Imaginea ta o am pe retină
Lumina ochilor tăi mă minunează
Inima și sufletul meu l-acidulează
Încep să fierb când mă privești
Mă uit la tine, mă cred în povești
Acum cântă-i sufletului meu
Că tu mă vei iubi mereu.

Sensul versurilor

Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament față de persoana iubită, văzută ca un dar divin. Vorbitorul își recunoaște greșelile, dar își reafirmă iubirea și promite un viitor împreună.

Lasă un comentariu