Dacă ești cuminte și îmi promiți să nu-mi ieși din vorbă, eu te susțin pentru postul ăsta până-n pânzele albe și 100% e al tău.
Dar și ce-ar trebui să fac că.. nu prea mă pricep.
Păi, eu de ce m-am gândit la tine, mă? Că te pricepi?
Când totu-n jurul meu pare un film de Oscar
Și figuranții au figuri de megastar
Îmi văd de treaba mea, da-i treaba mea să constat
Că tot schimbam, însă nimic nu s-a schimbat
Ăștia conduc o țară-n funcții cu amantele
Cine se-aseamănă se-adună ~ bagaboantele!
Taxele tale le tot umplu buzunarele
Două flori și-o lumânare ~ școlile, spitalele.
Și tu te-ntrebi de unde naiba-atâtea pile,
Manichiuristă dar știa și un Vasile.
Nu e din Las Fierbinți și nu e amuzant,
Clasicul hoț, incompetent și arogant.
Tu fii atent că te pândește tragedia,
O tot atrag incompetența și prostia,
Atâția șefi, printre șefi, în Romania,
Lucrează parcă visul lor e pușcăria.
Așa se-ntâmplă când domnește șmecheria,
Te recomandă tupeul, nu meseria,
A devenit un arhaism și omenia,
Bine-ai venit în Romania!.
– Tu nu trebuie să faci nimica, Vasile. Tu doar stai la birou și semnezi.
~ Am înțeles. Păi și.. ce semnez?
~ Proiecte, Vasile! Proiecte! Că faci treabă. Că faci autostrăzi. Drumuri, poduri, căi ferate și ce ne mai trece nouă prin cap.
~ Am să fac autostrăzi în toată țara. N-o să vă dezamăgesc!
~ Da’ bine, Domne! Tu ești dobitoc? Tu n-ai televizor acasă? Când s-a făcut ceva pentru țara asta?
Țara lui „merge și-așa” și „Doamne ajută!”,
Lui dau o șpagă să pot lua mai multă după
Unde Statu-i un penal vinovat de-omor din culpă
Și ieșim seara în stradă, iar a doua zi la muncă.
Ochii văd, inima crapă c-ai muncit o viață-ntreagă,
Ca tu să n-ajungi vreodată, unde-ajung ei cu o șpagă.
Cât de simplu să o spun să se-nțeleagă?
Multora nici nu le pasă s-audă. Ce să mai vadă?
Plânge codrul peste văi, urlă râuri și tu zbieri,
Azi e o câmpie tristă ce era pădure ieri,
Pierdem vieți, pierdem averi,
la pământ, ochii pe cer,
Trebuie să faci ceva, că nu ajunge să speri!.
– Păi și dacă se sesizează.. mi-e să nu măăă.. știți?
~ Cine să te bage pe tine la pușcărie, mă, eu? [..] C-am și discutat un pic cu Domnu președinte al partidului ~ să-i dea Dumnezeu sănătate! ~ că zi și noapte se gândește la noi, să schimbe justiția să nu mai trăim cu frica asta.
~ Și.. opoziția? Dacă..
~ Calmează-te, mă.. Am făcut noi.. altele mai grave. S-a-ntâmplat ceva? A ieșit lumea-n stradă. Și? Cum iese, așa și intră.
~ Corect.
Sensul versurilor
Piesa critică starea societății românești, evidențiind corupția, incompetența și abuzurile din sistemul politic. Versurile exprimă frustrarea față de lipsa de progres și inegalitățile sociale, îndemnând la acțiune.