Mama care mi-ai dat viața,
Îți dai dragostea pe față.
Glasul tău duios și drag mai
Mă cheamă mereu în prag mai.
Nimeni ca tine n-ar plânge
Când necazul m-ar ajunge
Și nici nu s-ar bucura
De-o bucurie de-a mea mai.
Mama, suflet iubitor mai,
Ești cel mai de preț izvor.
Când dai, mama, alinare
La dureri și supărare,
Ochii tăi îmi dau lumină
Și necazul mi-l alină.
Mă cheamă un dor mereu mai
Să mă întorc în satul meu
Și dorul care mă cheamă
E numai dorul de mama.
Stau mereu și mă gândesc
Cum aș putea să îi plătesc mai
Pentru grijile avute,
Pentru nopțile pierdute.
Când din tot ce e pe pământ
Mama-i lucru cel mai sfânt.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă și recunoștința față de mamă, evidențiind rolul ei esențial în viața interpretului. Versurile subliniază dorul de casă și de siguranța oferită de prezența maternă, precum și sentimentul de datorie morală față de sacrificiile făcute de mamă.