În hala paginației e frig,
Un telefon apocaliptic sună,
Ridică telefonul, când te strig,
Și hai să facem o revistă bună.
Se-alege praful, cel mai tragic praf,
Din bătălia noastră pe hârtie,
Prietene și frate tipograf,
Ia spune, restul presei ce mai scrie?
Ești lângă noi de când am scris întâi,
Ai chef de chef să-ți cauți o gâlceavă,
Cel mai puternic sprijin ne rămâi
Și-mbătrânești pe litera bolnavă.
Că ești zețar sau ești paginator,
Că tragi la zincuri sau la rotativă,
De-o pensie fără de plumb ți-e dor
În suferința ta definitivă.
Și într-o zi se va-ntâmpla ceva
Din caruselul veștilor defuncte,
Promit să plâng în scris plecarea ta,
Promite-mi un chenar de șase puncte.
Spre linotip abia ne mai târâm,
Încât te rog, prietenul meu tandru,
Plecările pe celălalt tărâm
Să le numim trimiteri la calandru.
Aici e foarte cald sau foarte frig,
Sunt, ca și-n viață, rânduri încurcate,
Din ușa paginației te strig
Și te salut, să-ți mulțumesc de toate.
Fă-mi ultimul ziar, atât îți cer,
Și nu uita, prietene cuminte,
Că noi, prin tot ce facem pasager,
Producem veșnicie din cuvinte.
Un zinc se prăbușește pe ciment
Și tinerețea noastră e departe,
Recalandrăm, repaginăm urgent,
Ca să-nvățăm să înviem din moarte.
Sensul versurilor
Un omagiu adus tipografului, un prieten și colaborator esențial în procesul de creație a presei scrise. Cântecul reflectă asupra importanței muncii sale, a trecerii timpului și a legăturii puternice dintre cei care creează "veșnicie din cuvinte".