Stau pe prispa casei mele,
Simt că nu mai am putere,
Am ochii înlăcrimați,
Copilașii mi-s plecați.
Refren: Stau cu bătrânețea-n poartă,
Și cu gândul la copii,
Oare am să-i mai văd vreodată,
Oare când or mai veni.
Văd pe drum copii trecând,
Privesc după ei și plâng,
Oare unde-or fi și-ai mei,
Nu mai știu nimic de ei.
Refren:
S-a dus viața ca un val,
Mi-e plin sufletul de-amar,
Și mi-e teamă c-am să mor,
De dorul copiilor.
Sensul versurilor
O persoană în vârstă își exprimă tristețea și dorul profund pentru copiii plecați, simțind povara singurătății și teama de a muri fără a-i mai revedea. Viața a trecut repede, lăsând în urmă un suflet plin de amărăciune.