Luând pozele, privind în trecut
Vad lumea ce s-a schimbat de tot
Pe unii nu i-am recunoscut
Cu alții să vorbesc nu mai pot
Și, totuși, în cutie găsesc
Poze pline de zâmbete
Le pun în rame, le atașez
Eu colecționez suflete.
Găsesc o poză între cutii
Cu mama, tata pe la bunici
Unde eram atât de micuț
Unde erau atât de voinici
Și dau de una în care tu
Legată la ochi, pășești pe nisip
Și nu-mi fac griji că ai să spui nu
Căci ai zis da și m-ai făcut fericit.
Prietenii vechi, zorii pe cer
Primul sărut, vad lumea de ieri
Rămase în trecut, zâmbete au ars
Eu mi-am recunoscut, vreau să nasc zâmbete
și azi
Părinți fiind, nopți nedormind
Tot alergând, ne pozăm cu pici
Să ne cunoască, oricât de maturi vor fi
Pe noi, la fel de voinici.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre rememorarea trecutului prin intermediul fotografiilor. Este o călătorie nostalgică prin amintiri dragi, familie și momente fericite, subliniind importanța păstrării acestor amintiri.