Haitele pleacă pe sate
Și lăcrimează flămând,
Se vor hrăni cu de toate,
Lucruri, ființe, pe rând.
Nu li se știe structura,
Haitele-s haite și-atât,
Cea mai de preț le e gura,
Care consumă urât.
Nu sunt nici lupi, nici hiene,
Oameni nu sunt, că nu par,
Vivacitate și lene
Într-un amestec bizar.
Haitele știu ce se poate,
N-au decât foame în trup.
Cei păgubiți, de prin sate,
Cred că sunt om și sunt lup.
Însângeratele haite
Milă nu au și nu vor,
Forța e toată la haite
Și ne impun legea lor.
Dacă aceasta se poate
Între toți oamenii duri,
Dacă vin haite pe sate,
Hai să fugim în păduri.
Sensul versurilor
Piesa descrie o amenințare necunoscută, haite înfometate care terorizează satele. Sugerează o luptă pentru supraviețuire și instinctul de a fugi din fața pericolului.