Apleacă-ți fruntea de stăpân
spre brazda noastră milenară,
reînviat țăran român
și făcătorule de țară.
Într-un pridvor cu busuioc
ascute briciul pus la grindă,
peste-un lighean muiat la foc
tu bărbierește-te-n oglindă.
Ai colindat ce-ai colindat
prin lumea veșnic friguroasă,
acum, bine-ai venit în sat,
mai cald e totuși pe acasă.
Te-așteaptă brazda s-o-nflorești
și grajdul să-l îndeși cu vite
și vechi colinde românești
te mustră, parcă părăsite.
Țăran român, Măria Ta,
să nu lași câmpul tău să moară,
ți-au dat strămoșii ce lucra,
cu mâinile-au făcut o țară.
Dă iute briciul pe curea
și bărbierește-te de-a rândul,
că, vezi, că azi e ziua ta
care durează cât pământul.
La cimitir, pe la cei duși,
coboară-n zori și te închină,
să ungi țâțânile la uși,
deschide geamul spre lumină.
Repară gardul putrezit,
dă coama calului prin mână
și ca să simți că ai venit
sleiește apa din fântână.
Și nu uita, din când în când,
să mai și mori, cum se cuvine,
în toți urmașii renăscând,
cum toți strămoșii sunt în tine.
Țăran român, Măria Ta,
îndreaptă căi ce se strâmbară,
prin tine țara va dura,
că tu ai palma cât o țară.
Sensul versurilor
Piesa celebrează rolul țăranului român în crearea și menținerea identității naționale. Este un îndemn la respectarea tradițiilor și la continuarea muncii strămoșilor pentru a asigura viitorul țării.