Foaie verde samulastră,
Afară plouă și varsă,
Dă-mi drumul nevastă-n casă
Că mă udă la cămașă!
Poa’ să plouă, poa’ să ningă,
Nu-ți dau drumul nici în tindă,
Căci m-ai iubit de copilă,
M-ai lăsat pe drum străină.
Măi bărbate, bărbățele,
Nu ți-e frică de blesteme?
Că nu te blestem să mori,
Ci te blestem să te-nsori.
Să-ți iei nevastă frumoasă,
Dar cu ea să nu faci casă,
Să ai șapte, opt copii
Și cu casă să nu fii,
Să dormi seara nemâncat
Pe la porțile din sat.
Vers refren:
Haida, haida, nu-i nimic!
Sensul versurilor
Cântecul descrie o ceartă aprigă între un bărbat și o femeie, posibil soție și soț. Femeia refuză să-l primească în casă pe bărbat, amintindu-i că a părăsit-o. Ea îl blestemă să aibă o viață grea, plină de copii, dar fără cămin.