Foaie verde și-un dudău
Pe drumul de la Buzău
Pe drumul de la Buzău
Mă-ntâlni cu Bălălău
Și mi-a dat un cântec nou
Ce voia să îl cânt eu
Și mi-a dat un cântec nou
Ce voia să îl cânt eu
Mi l-a făcut mie-anume
Și eu vreau să-l cânt la lume
Mi l-a făcut mie-anume
Și eu vreau să-l cânt la lume.
Haida, haida, Bălălău
Bălălău, băiatul meu
Haida, haida, Bălălău
După tine-mi pare rău.
Mergea singur pe cărare
Și privea mereu la vale
Și când m-a recunoscut
Ce bine i-a mai părut
Mă lua mereu după gât
Și mă ruga ca să-i cânt
Una-așa lăutărească
Inima să-și răcorească
Că de când nu ne-am văzut
Tare mult i s-a părut
Că de când nu m-a văzut
Tare mult i s-a părut.
Haida, haida, Bălălău
Bălălău, băiatul meu
Haida, haida, Bălălău
După tine-mi pare rău.
Îmi spunea c-ar vrea să știe
De primesc să-i fiu soție
Că mă-sa-i spune mereu
Bălălău băiatul meu
Bălălău, băiatul mamii
Ți-au mâncat fetele banii
Bălălău, băiatul mamii
Ți-au mâncat fetele banii
Lasă mamă, să-i mănânce
Că după iar îi aduce
Că sunt tânăr și voinic
Și muncesc și-o să câștig.
Haida, haida, mama mea
Numai fi așa de rea
Nu fi așa mânioasă
Că-ți aduc o noră-n casă
Sensul versurilor
Un lăutar întâlnește un tânăr pe nume Bălălău, care îi cere să cânte un cântec lăutăresc. Bălălău își dorește să se căsătorească și își asigură mama că va aduce bani înapoi, chiar dacă fetele îi cheltuie.