Pe sub poală de pădure
Se usucă rugi de mure,
Tot așa, neică, și eu
Mă usuc de dorul tău.
Când îmi vine dor de tine
Arde inimioara-n mine,
Stau la masă să prânzesc,
Lacrimile mă pornesc.
Căci de când tu ai plecat
Văd bine că m-ai uitat,
Tu acum alta iubești,
La mine nu te gândești.
Cu ce foc eu te-am iubit
Și acum m-ai părăsit,
Nu-i nimic, fii sănătos,
Iubește ce e frumos.
Ce ți-o place dumitale,
Să nu crezi că-ți stau în cale,
Căci eu mâine pe-nserat
Voi pleca din acest sat.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei femei părăsite de cel pe care îl iubește. Ea descrie cum dorul o mistuie și cum realizează că a fost uitată și înlocuită, acceptând cu amărăciune situația și hotărând să plece.