Pe drumul Buzăului
Un șofer cu draga lui
Amândoi pe drum mergeau
Și șoferu-așa-i cânta.
– Anișoară, pentru tine
Eu n-am mâncat de trei zile,
N-am mâncat, nici n-am dormit,
Doar la tine m-am gândit.
Anișoară, ce-i cu tine?
Văd că nu mai ții la mine,
Dacă spui că mă iubești
Hai vino la București!.
Anișoară de departe,
Ce gânduri grele te bate,
Gânduri ca să mă iubești
Sau ca să mă părăsești?.
Spune pe unde-ai umblat
Dacă-n viață ai aflat
Vreo livadă fără pruni
Dragoste fără minciuni.
Anișoară, ești frumoasă,
În toamnă te duc acasă,
În toamnă te duc acasă
Și te fac mândră mireasă.
Sensul versurilor
Un șofer își declară dragostea față de Anișoara în timpul unei călătorii. El o asigură de sentimentele sale și își exprimă dorința de a o lua de soție.