Gato – Gato – Îndrăgostit

Mi-am dorit enorm de mult să creștem unul lângă altul
Să îți explic, lumea-i rea, și-ți vrea răul, la dracu
Poate nu te duce capul, sau vârsta e de vină
Diavolul te-a luat în brațe, când ți-am dat drumul la mână
Poate că așa e scris, să nu ne avem unul pe altul,
Degeaba ești cu el, că tot la mine-ți este capul,
Ai fost falsă, m-am convins, am fost mințit de ochii tăi,
Atâtea certuri, probleme, cu ai mei, cu ai tăi,
Mi-a fost atât de greu să realizez că-i o poveste,
Eu pescar, tu momeala, dar povestea nu mai este,
Te-am obligat să pleci, eram sătul de ceartă,
Multe lacrimi au căzut, de-aia am lăsat-o baltă,
E piesa pe genunchi, ți-o spun din suflet,
Te-am iubit, iar colțul terasei se pare c-a fost nimicit,
Când mă vei zări pe stradă, să nu mă privești în ochi
Voi fi doar un străin din milioane de perechi.

Refren:
2x
Sentimentele, amintirea, pozele, ce nu știm despre noi,
O să ne spună astrele,
Îndrăgostit ca prima oară, cel ce plânge-i fericit,
Consolează-te cu gândul că odată te-am iubit.

Acum sunt cu altă fată, un boboc de floare-albastră
Ce stă în aceeași clastră în care tu stăteai odată
Nu mă satur s-o privesc, ochii mici îmi tot zâmbesc,
Sunt multe, nu-mi dau seama cum am ajuns să o iubesc,
A venit de nicăieri, s-a așezat în atrii și ventricule,
Îmi simt inima de fier cum ia foc și bubuie,
Ador să o privesc, să ne luăm zborul între stele,
Eu luceafăr și ea lună,
Femeia vieții mele, o sărut ca prima oară,
E roșie-n obraji, îmi spune să nu mă joc
Fata mea, n-o să te las îndrăgostit copile bun
Chiar de nu îmi spune vârsta și chiar dacă ți-aș spune-o
Crezi că ar conta? Tot ce vreau e s-o privesc,
Să crească sub ochii mei, îmi e dor să-mpart iubire ce se rezumă la doi
Oameni suntem vrem familii peste ani, poți cumpăra orice
Dar fericirea nu stă-n bani..

Refren:
2x
Rămân sentimentele, amintirea, pozele, ce nu știm despre noi,
O să ne spună astrele,
Îndrăgostit ca prima oară, cel ce plânge-i fericit,
Consolează-te cu gândul că odată te-am iubit,

Sensul versurilor

Piesa descrie sentimentele contradictorii ale unui bărbat care încă se gândește la o fostă iubire, dar care începe să se îndrăgostească de o altă femeie. El reflectă asupra trecutului, dar este optimist în legătură cu viitorul alături de noua sa parteneră.

Lasă un comentariu