Gaya – Cea Mai Rară Carte [EP2]

Aș vrea să fiu lângă tine în momentele grele
Totuși cred că iubirea io port doar mamei mele
Aș vrea să te văd fericită cât încă-s viu
Totuși nu vreau să aud „tu nu ești pentru mine” că știu
Parcurg kilometrii pe jos fără pic de spaimă
C-acum sunt curajos nu mă-nduioșează nicio armă
Doar sentimentul letal, ce devine banal
Ce apare cam rar, acum îl simt involuntar
Oricum nu mă dau bătut, că eu pot sunt sigur
Că am stat ierni întregi în frig de unul singur
Și am privit cerul, am sperat la mai bine
Și-am trecut și peste asta, doar cu încredere-n mine
Și-ți alături să te ajut, orice mi-ai cere
Dă-mi din suferința ta să vezi cum imediat îți piere
Dă-mi în suflet avere, în gânduri tăcere
În pumn putere, și-ți pun pe mână inele
Astea-s cuvinte sincere, că doar tu ești de miere
Doar tu mă duci în alte sfere, că ai vorbe austere
Și în vorbe ai tăcere, tu mă ții în ghivaere
Doar cu o simplă mângâiere, pot plesni de plăcere
Tu ești tot ce-am visat, cea mai rară carte,
Noi ne plimbam prin parc nu ne întâlnim la bancomate
Sunt imun la vorbe dure, astea nu-s simple texte
Tu ești templul meu și eu îți las inima ca zestre
Acum mă plimbi prin absolut cu zâmbetul tău tropical
Am sentimente pierdute în compresorul meu vocal
Cupidon mă face atent, stai nemișcat, vine-o săgeată
Și-mi privesc pieptul cum se străpunge-n dată
Îmi trepidează suflul, acum explorez necunoscutul
Calc lin în lumea ta, c-acolo nu bate vântul
Tu calmezi tornade, eu îți cânt în episoane
Tu ești cea mai rară carte, eu îți scriu ca Eliade
Tu ești diferită, știi? că nu ești universală
De-aia eu te simt până-n coloana vertebrală
Mi-e ușor să te citesc, că eu n-am inima în pungă
Cum îmi e ușor să fac și instrumentele să plângă
Acum pășesc cu grijă plimbandu-mă pe nori
Și privesc ochii ăia mari, ce emană doar culori
Mă-nclin în vapori, ca să scap de temniță
Acum tot ce mă învioraie e chipul tău de zeiță
Ai reușit să liniștești timpul ăsta geros
Hai regina mea plimbă-te de mâna lui Eros

Sensul versurilor

Piesa exprimă o dragoste profundă și o admirație intensă față de o persoană unică, comparată cu o carte rară. Naratorul își dezvăluie vulnerabilitatea și dependența emoțională față de această persoană, subliniind impactul pozitiv pe care îl are asupra lui.

Lasă un comentariu