Ganea Marius – O Poveste

A fost odată o poveste a unui băiat și o fată
Ce s-au văzut odată pe o stradă întunecată.
S-au întâlnit, s-au plăcut. Erau de nemaivăzut.
Băiatul mult o iubea.
Îi dăruise tot ce avea, ne’mai având cu ce rămânea.
Însă nu știa că într-o bună zi de lângă el va pleca,
Va pleca pentru altcineva și inima din el va sfâșia.
Și nu după mult timp ziua aceea a sosit.
Și băiatul începu să plângă, să fie disperat când auzi
Că tot ce avea mai scump pe lume l-a lăsat.
Cerul pentru el plângea,
Soarele în nori se ascundea.
O stea încercând să-i alunge durerea,
Luna privind cu milă cât de sfâșiată îi era inima.
Băiatul care altădată mereu cu zâmbetul pe buze era
Acum cu mult s-a schimbat, tot mai mult îi era tot mai mult dor de ea.
Dar pe când nu se aștepta viața lui a luat culoare iar,
După ceva timp a uitat de acel calvar..
În sfârșit a primit ce merita, o persoană care să îl iubească
Și lângă care toată viața o să trăiască.
Și ca acest sfârșit de poveste să fie fericit
El și-a întemeiat o familie cu doi băieți.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Sensul versurilor

Piesa spune povestea unui băiat care suferă din dragoste, dar în cele din urmă își găsește fericirea alături de altcineva și își întemeiază o familie. Mesajul principal este despre speranță și despre capacitatea de a depăși momentele dificile din viață.

Lasă un comentariu