Grasu XXL feat George Hora Şi Fely – Frumoasa și Bestia (Versuri)

Sărut mâna
Ți-am mai zis că nu… nu e ca-n povești
Nu e cum crezi tu că e
Mi-a zis că ea nu-i la fel ca celelalte
Mi-a zis că poate într-o zi o să-mi arate
I-am dat dreptate că prea le avea pe toate
I-am zis, mă cheamă Grasu’, tu ești una din aristocrate
S-a uitat lung
Mi-a zis că tre’ să fug
Tre’ s-ajung acasă
M-am oferit să o conduc
De fapt vroiam mai mult
Adevăru-i crud
Domnișoara m-a băgat la balamuc
Și nici n-apuc să mă întorc
Era dusă, iar eu cu gura căscată
Și cu pata pusă
Însă o vedeam vorbind rusă
Știi că domnișoara aia…
În fine, mai vorbim, ne mai vorbim
Ne futem, ne mai prostim
Amândoi știm că trebuie să fim gen
Putem să fim așa că zi-mi
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…
Zi-mi o poveste cu noi
Ce se întâmplă între noi doi
Hai spune-mi cum ai vrea să fiu
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…
Zi-mi o poveste cu noi
Ce se întâmplă între noi doi
Hai spune-mi cum ai vrea să fiu
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…
Asta este despre fata din poveste
Că după mine teste
Eu tot n-am nici o veste
Hai să trecem peste
Înțelese lesne
Că fata asta n-are legături terestre
Chestia e că eu sunt bestia
Iar ea la fel de dulce, știi, la fel ca trestia
Autosugestia, nu știu, poate o fi
Da’ tot îți face repede vreo 2-3 minime
Dacă știi poveștile se termină fericit
Aici în schimb scenariul este diferit
Și poveștile rămân cu prințu’
În merțanul alb își asumă riscu’
Discut subiectul e închis
Cu toate că odată mă simțeam de neînvins
Și i-am zis ca o bestie din umbră
Prințe, Cosânzeana e o curvă, bă
Zi-mi o poveste cu noi
Ce se întâmplă între noi doi
Hai spune-mi cum ai vrea să fiu
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…
Zi-mi o poveste cu noi
Ce se întâmplă între noi doi
Hai spune-mi cum ai vrea să fiu
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…
Zi-mi o poveste cu noi
Ce se întâmplă între noi doi
Hai spune-mi cum ai vrea să fiu
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…
Zi-mi o poveste cu noi
Ce se întâmplă între noi doi
Hai spune-mi cum ai vrea să fiu
Zi-mi, zi-mi, zi-mi…

Sensul versurilor

Piesa descrie o relație complicată și deziluzionantă, unde idealurile romantice se ciocnesc de realitatea crudă. Protagonistul se confruntă cu o parteneră misterioasă și imprevizibilă, iar povestea lor nu are un final fericit, lăsând un gust amar.

Lasă un comentariu