Și-atunci te întreb, mai știi
Cea mai frumoasă zi
A fost la început când nu mă puteai minți
Asta-i începutul sfârșitului
Uită trecutul, începe acum necunoscutul
Dedesupturi, cuvintele ca scuturi
Demonii-n cârcă, dar tu încerci să-i scuturi
Astea-s minciuni adevărate
Zâmbește, inimă, acum scapă cine poate
La noapte vei fi la fel de departe
Fiindcă nu mai crezi nici tu că încă se poate
Am amorțit de când
Mi-ai zis că pentru mine n-ai vrea să stai la rând
Strâng bucățele și încerc să le dau sens
Adevarul e departe când golul e imens
Și atunci te întreb, mai crezi?
C-ai putea să ne salvezi
Dacă eu sunt orb, tu încă poți să vezi
Unde e adevărul fiindcă aș vrea să-l urmez
Și cred că am putea vorbi.
Ore-n șir și tot mai știi
Că cea mai frumoasă zi
Nu mă puteai minți
Soare, nici urmă de nori
Doar tu și un buchet de flori
Îmi aduc aminte de prima zi
Nu mă puteai minți.
Sunt prea aproape, e totul pixelat
Mă dau-n spate, tabloul e întunecat
Noi l-am pictat și l-am vrut colorat
Nici n-am observat când tonurile s-au schimbat
Minciuna se strecoarăăă
Scriu adevărul ca să-l fac să reapară
Liniște, cuvintele încep să doară
Când tot ce-a fost odată viu începe să moară
Aseară am avut un visss
Mi-ai zis că ușa asta aproape s-a închis
Și mi-ai promis exact când nu eram atent
C-o să mă aștepți până în ultimul moment
Bun, și cine minte acum
Unde-i adevărul, cred că s-a pierdut pe drum
E o linie subțire între dragoste și frică
Elefantul e prea mare într-o cameră prea mică
Și cred că am putea vorbi
Ore-n șir și tot mai știi
Că cea mai frumoasă zi
Nu mă puteai minți
Soare, nici urmă de nori
Doar tu și un buchet de flori
Îmi aduc aminte de prima zi
Nu mă puteai mințiii
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia și durerea cauzate de minciunile într-o relație. Naratorul își amintește de vremurile bune, contrastând cu prezentul marcat de neîncredere și distanțare emoțională. Caută adevărul și o cale de a repara relația, dar se confruntă cu realitatea că aceasta s-ar putea să se fi destrămat iremediabil.