Grigore Alexandrescu – Unirea Principatelor

I
Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate,
Sub o mână, o coroană, întrunite figurând;
Și în vechea capitală, o măreață mănăstire,
După lupte sângeroase monument de-nfrățire,
De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.

II
Ce spun aste suvenire? Ele-arată că-altădată,
Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată,
Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați;
C-ale lor restriste cumplite au izvor în despărțire,
Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire,
Decât numai în unirea către care sunt chemați.

III
Căci de urile interne mult a profitat străinul;
Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos;
Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare,
În furtune și-n intrigi balotați fără-ncetare,
Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios.

IV
Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge
Prin credința în unire, prin unire în dorinți.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-așteaptă,
Orizontul se-nsenina, calea noastră este dreaptă,
Și asupra-ne se-ntinde mâna bunei providenți.

V
Români! Dulce e unirea! Ascultați… glasul îi răsună…
De la fiii României cere patria comună…
Steaua merge-nainte-i, simbol sacru pe pământ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare,
Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare,
De la marginile lumii, către leagănul cel sfânt.

VI
Când citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române,
Care inimă stă rece? Care suflet nemișcat?
Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie și-n unire,
Cultivând artele păcii pe al său pământ bogat?

VII
În tăcutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlniră,
Și-ntr-o lungă-mbrățișare pe români îi-nfrățiră;
Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi…
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează…
Deputați! Asupra voastră ei privirea-și atintează;
Faima sau rușinea țării se așteaptă de la voi.

VIII
Fiii voștri vor ascunde a lor frunte în țărână,
Dacă voi acum veți pierde marea cauză română,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc;
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moștenire,
Ce de la părinți de merit nobili fii o primesc.