Ryu – Tata N-a Fost Inginer

P-un picior de plai,
Colț cu gura de rai,
Mă cobor din cer..
Zbang! Tata nu e inginer.
Acu’ ia și-nvață
Mersu-n viață
Cân’ vântu’ bate din față.
Subiect tabu
Pentru babuinii din Bamboo.
Posturi calde, pică para,
De odrasle-i plină țara.
Bum! Sare gloata
Și competiția-i grea.
Vino, papa!
Ta-ri-di-da!
Îmbinare:
Creier mic atașat de-o gură mare.
Exersez voios
Privitul în gol și mersul pe jos,
Întâmplări le cos
Una pe față, 10 pe dos.
Bântui străzi stingher –
Tata n-a fost inginer.
Nu pot nici să sper.
Tata n-a fost inginer.
Zace fanfara
De câtă vâlvă produce gargara.
Hopa, năvală la stupu’ cu miere,
Unde-s bani, sunt și hiene
Și cât fac ei para-para
Totu’ merge alandala.
Ca spectator te paște-un tramvai,
În care să te-mpingi ca la moaște
Ei se-mping să-și tragă felie
Și ce-ți rămâne ție?
Descoperi cântând catrenu’,
În timp ce faci pași ca trenu’:
Ciu – ciu – ciu – ciu – ciu,
Ciu – ciu – ciu – ciu – ciu,
Ciu – ciu – ciu – ciu – ciu,
Ciu – ciu – ciu – ciu – ciu!.
– Băi, societateo, vreau și eu felia mea de cer!
– Pleacă, bă, de aici!
N-ai zel, n-ai fler și, mai ales,
Tac-tu n-a fost inginer.

Sensul versurilor

Piesa critică societatea românească, unde accesul la oportunități este adesea determinat de conexiuni și moștenire, nu de merit. Refrenul subliniază frustrarea individului care nu beneficiază de aceste avantaje, fiind exclus din competiție.

Lasă un comentariu