Un pumn primit, doare pe moment
Un suflet rănit, doare permanent
Libertatea nu are miros, deși e o floare
Căci conștiința o pulverizează cu parfum de închisoare
Vreau să-mi ucid conștiința ca pe un negru gând
Și s-o sfidez ca pe un refren ce nu vreau să-l cânt
Căci e doar un blestem, nicidecum un dar
Și-o alung lângă refrenul abandonat în sertar
Scriu caiete întregi, deși nu mi-a plăcut cartea
Nu-mi las loc de bună ziua că umblu doar noaptea
Vreau să lovesc la nevoie, să omor fără culpă
Să nu mă oprească frica de ce mă așteaptă după
Furia cu care mă privesc în oglindă
Se răsfrânge doar asupra oglinzii ce-mi umple pumnul de sânge
Nevoia mea de libertate depășește orice hotar
Gândirea nu reflectă menirea unui suflet de barbar
Mă limitez la lucruri lumești, m****s pe ele
Nu vreau doar mâncare, băutură, și femele
M****s pe el de card, să-l transform în bani lichizi
Și te tratez ca pe o c***, deși nu te vinzi
Ma urăști, deci te urăsc, deși faci parte din mine
Sunt ca un deținut într-o carceră ce îi aparține
Când sunt doar eu cu tine îmi transmiti credința
De ce nu mori când te ignor în morții tăi de conștiință.
O floare oferită prin primire-i ofilită
Un fericit își trăiește nefericit, fericirea otrăvită
De ce îți dai toată silința? Să-ți semnezi singur sentința
Sunt eu, conștiința ta, fără mine cuvântul tău s-ar limita
La știința altora, ai fi un animal feroce
Te surprinde că avem aceeași voce, sincer
De ce vrei să mă ucizi, pentru că-ți știu secretele?
Crezi că dacă mor îți vor dispărea regretele
Și ți le deconspir, fără să respir
Că respiri tu pentru mine
Eu sunt singura ce va muri odată cu tine
Deci n-am ce pierde, când bei și fumezi verde
Ma ignori și mi-e silă, speri că te-am părăsit
Sau că am murit, dar eu îți plâng de milă
Când te trezești te doare, căci lacrima doare
O înjuri pe cea pentru care aveai sentimente reale
Pozezi în cel rănit, scrii texte de jale
În realitate ți-ai bătut joc de fata visurilor tale
Nu crezi în Dumnezeu că el e doar al lor
Și doar în propriile filme, de parcă ai fi regizor
Nu crezi în demoni, nu crezi în sfinți
Dar nu crezi nici în tine, pe mine nu ai cum să mă minți
Ignoranța ta nu mă doboară, doar emană neputința
Omenirea nu există fără conștiința, asta mi-e menirea
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă internă intensă între eul naratorului și conștiința sa. Naratorul se simte constrâns de conștiință, percepută ca o închisoare, și aspiră la o libertate absolută, chiar și prin acțiuni reprobabile. Dialogul conflictual relevă regrete și frustrări adânci, sugerând o dorință de evadare din propria realitate interioară.