Eu sunt doar alarma, nu şi ceasul morţii
Că nu trag cu arma, ci împuşc cu emoţii
Îi supun la perversiuni cerebrale pe toţi cretinii
Ce n-au realizat nimic, dar îşi permit s-aibă opinii
Despre alfa şi omega, de la A la Z
Cum se duc cu plăcere fiecare subiect
Acum reduc la tăcere prin argument
Orice suspect de intelect defect ce se crede înţelept
Orice pacient se crede doctor în filosofie
Când Terra-i un spital banal de psihiatrie
Nu vă place aici? Mai sunt şi alte sanatorii
Unii sunt atât de mici, dar îşi permit s-aibă orgolii
Perfecţilor defecte avem cu toţii
Ne fac speciali, suntem umani, calităţi au doar morţii
„Eu sunt special c-am dreptul la opinie, mă jigneşti? „
Tu şi-alte câteva miliarde, îţi dai seama ce special eşti.
Tânăr bătrân, străbun, urmaş
Dintr-un loc rău mai bun, într-un sat la oraş
Cuvântez nerostit c-o plăcută durere
Oamenii mari vin şi pleacă, oamenii mici vin şi bere.
Eu aduc la cunoştinţă, cu bună ştiinţă
Celor de rea credinţă, că au conştiinţă
Repun în dimensiuni spirituale oaia ce paşte
Că ce naşte pupă mâini, scuipă-n sân şi linge moaşte
Ca să-nvingi nu trebuie să lingi, tre’ să muşti
Să te convingi, nu tre’ să crezi ci să guşti
Să te eliberezi trebuie să zdrobeşti cuşti fără muşchi
Mulţi sunt mari la exterior, dar cerebral tot mai înguşti
Şi sunt un luptător, dar nu sunt un imbecil
Să mor pentru cauze pierdute-n lupte ce nu-mi aparţin
Rămân material didactic pentru facultăţi mintale
Ştiu că unii nu mă plac, că nu sunt de mâncare
Dar nici nu pot să mă supăr, ar fi culmea
Nici Divinitatea nu-i percepută de toata lumea
Deci nu pot să fac excepţie, de la percepţie
Nimeni nu fură vreun ochi, dar toţi cerşesc atenţie
E lecţie!.
Tânăr bătrân, străbun, urmaş
Dintr-un loc rău mai bun, într-un sat la oraş
Cuvântez nerostit c-o plăcută durere
Oamenii mari vin şi pleacă, oamenii mici vin şi bere
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxurile condiției umane, criticând superficialitatea opiniilor și nevoia de validare. Subliniază importanța auto-cunoașterii și a gândirii critice într-o lume plină de contradicții.