Ramona Lup – Am Să Lupt

Cred ce nu pot vedea, simt puterea, Isus
Și în inima mea pacea a pătruns
Știu că eu mult greșesc
Vreau ca să mă sfințesc, Isus
Și curat să fiu, să pot ajunge sus.
Cu mâinile întinse spre cer
Eu viața-ntreagă vreau să-ți ofer și tot sper
Că ne vom vedea-n curând
Cu ochii în lacrimi îți spun:
Am să lupt, am să lupt, crezând.
Vin în mintea mea șoapte
Dar Tu le poți îndepărta, Isus
Și privirea mea va fi țintită sus
Vreau să îți pot cânta, să simt bucuria Ta, Isus
Și să mă închin că Te iubesc nespus

Sensul versurilor

Piesa exprimă o luptă spirituală și o credință puternică în Isus. Vorbitorul își recunoaște imperfecțiunile, dar aspiră la sfințenie și se agață de credință, sperând la o relație mai profundă cu divinitatea și la bucuria de a-L slăvi.

Lasă un comentariu