Refren: (Gheorghe Gheorghiu)
Și eu am fost golan odată
Și încă mai sunt, că mai am zile,
Golaniada e o artă
A celor ce ies din mulțime.
Și eu am fost golan odată
Și încă mai sunt, că mai am zile,
Golaniada nu e moartă,
Căci tu ești fostul eu, copile.
Strofa I: (Rappa)
Copile, lasă-mi vocea ascultată, e sorocul său,
Că ți-aș putea fi tată, dacă nu-ți sunt, ăsta-i norocul tău,
Nu sunt pe soclu erou, cioclu-mi este stilou’,
Tempestă peste povestea vechiului cel nou.
Eu, cel de ieri, tu, cel de azi, altul, cel de mâine,
În urma tuturor palatele rămân ruine,
Urmăm cu spor păcatele fără rușine, iar pentru arginți
Urmărim ca Jean Constantin „să nu fim urmăriți”.
Nu suntem chiar atât de diferiți precum crezi,
Chiar dacă epatezi, te erijezi în semizeu,
Ce faci tu azi făceam și eu, înainte să te naști,
Totuși, după cum vezi, nu te consider prostul meu, ci fostul eu.
Domnișoara care te ține de mână, cândva
Va pleca altundeva cu altcineva,
Dacă acum e moartă după tine, o să trăiască după ce pleacă,
În prezent îi plac golanii, în viitor n-o să-i mai placă.
Tu, copile, nu ești grozav dacă încerci pastile,
Bagi ciuperci, tragi iarbă, kile, pui timbre pe papile,
Sincer, mă faci să-mi fie dor de zilele în care
Ciupercile erau pentru mâncare și timbrele pentru clasor.
Dă-ne mintea de după, nu viața de apoi, Tată,
Că-n timp, pietrele prețioase devin pietre de moară,
Noi ne maturizăm târziu sau niciodată,
Când ești tânăr ai aripi, dar tinerețea zboară!
Refren: (Gheorghe Gheorghiu)
Și eu am fost golan odată
Și încă mai sunt, că mai am zile,
Golaniada e o artă
A celor ce ies din mulțime.
Și eu am fost golan odată
Și încă mai sunt, că mai am zile,
Golaniada nu e moartă,
Căci tu ești fostul eu, copile.
Strofa a II-a: (Mugurel Grasu)
Prietenii vin și pleacă, așa e lumea făcută,
Nu este lapte și miere, seamănă mai mult c-o luptă,
Seamănă cu un război, seamănă cu un ospiciu,
Ai grijă să nu te îneci scufundat în vreun viciu.
Timpul e ca o himeră dacă nu-l pui să lucreze,
Mulți sunt aia care-au vrut, dar au ajuns să eșueze,
Au ajuns să abereze, au ajuns să delireze,
Viața chiar este mai mult decât țoale, decât freze.
Societatea programează oamenii să se rateze,
Îți confiscă sufletul și ți-l pune-n paranteze,
Cum ești tu am fost și eu și o să fii și tu ca mine,
Idealuri și ambiții printre lupte și suspine.
Și nu-i nimeni să te aline, toți ar vrea să te combine,
Să te bage-n față, frate, și-apoi să tragă pe tine,
Însă anii tăi vor trece, cum au trecut și la mine,
Fă cumva ca să conteze ce rămâne după tine.
Fă cumva să nu ratezi, fă cumva să nu dai greș,
Și să nu uiți niciodată că ești om, tu nu ești preș,
Și să nu crezi că ești fraier dacă-i spui că o iubești,
O femeie adevărată tre’ să știi s-o prețuiești.
Pe unii îi bate garda, pe alții îi bate harta
Și ca-ntr-o telenovelă la final câștigă soarta
Care lasă semne ca de graffiti pe perete,
Ia vezi tu cum faci, cumetre, să n-ajungi să ai regrete.
Refren: (Gheorghe Gheorghiu)
Și eu am fost golan odată
Și încă mai sunt, că mai am zile,
Golaniada e o artă
A celor ce ies din mulțime.
Și eu am fost golan odată
Și încă mai sunt, că mai am zile,
Golaniada nu e moartă,
Căci tu ești fostul eu, copile.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a relației dintre generații. Perspectiva matură vorbește către tineri, împărtășind experiențe și avertismente, subliniind că fiecare generație trece prin etape similare, lăsând o amprentă unică.