N-ai dezmierda de n-ai ști să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Că nu te-nalți din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Și dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții, sugerând că suferința și durerea sunt necesare pentru a aprecia bucuria și a crește spiritual. Ea subliniază ideea că din întuneric și disperare poate izvorî renașterea și speranța.