Și-acum la poarta nimănui
Ți-ai flutura în prag sărutul
Spre tot ce ieri, sfințindu-și lutul,
Ți-a fost aripă, rug și cui.
Azi poți și gloria, și cnutul
Tot pe-o balanță să le pui
Și-ai vrea să mulțumești oricui
Îți dete piatra ori sărutul.
Că dac-ai strâns balsam din uri
Și din urzici azur subțire,
Și cântec de-ai știut să furi
Din calde lacrimi în zvâcnire,
Nu răstigniri a fost să-nduri,
Ci clipa ta de nemurire.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra vieții și a alegerilor făcute, oscilând între regrete și recunoștință. Sugerează că chiar și din experiențe amare se poate extrage frumusețe și că suferința poate fi transformată în artă, ducând la o formă de nemurire.