Rafila Barbos – Dacă Mai Ai Și Tu, Încă, o Mamă

Dacă mai ai și tu, încă, o mamă,
Încă, mai poți să te numești copil.
Dacă mai ai și-ți trăiesc părinții,
Încă, mai poți să zici că ești copil.
Dacă ai harul și-ți trăiește mama,
S-o prețuiești și vei fi fericit;
Dacă mai ai și-ți trăiesc părinții,
Ai cui să-i spui, atunci când ești lovit.
Când capul ți-așezai la pieptul mamei,
Tot sufletul îți era mângâiat,
Cât de fierbinți au fost a tale lacrimi,
Deodată, totul te-a înviorat.
Acum, când poți să le mai duci o floare,
Un zâmbet dulce te va-ntâmpina.
Părinților, mai treceți pragul casei
Și sufletul lor se va-nviora.
Părinții tăi doresc să-i lași aproape
De sufletul tău cât ei mai trăiesc,
Și când nu știi, în taină, ei veghează,
În rugăciune, ei te sprijinesc.
Și iată, mama ta, acum dorește
Cu duioșie, tu să-i dăruiești,
Dragostea ei, mereu, și o jertfește,
Iar osteneala ei s-o prețuiești.
Mai poți ca să săruți acea mâna,
Ce îngrijindu-te a obosit,
Cu dragoste ia-i dreapta, și-o sărută,
Ce pentru tine a îmbătrânit.
Mai poți să dai, azi, florile iubirii
Părinților din casa ce-ai crescut.
Nu la mormânt le trebuie trandafirii,
Ci în căsuța-n care te-ai născut.
Ar vrea să intre-n casa ta prieteni
Ce te-nsotesc și ei mereu, cu drag,
Dar, când părinții tăi îți deschid ușa,
Simți cum răsare soarele în prag.
Dar când, în lume, nu mai ai pe nimeni,
Te simți străin și nu ai cui să-i spui,
Amarul greu, ce adesea te doboară,
Nu poți să i-l destăinui orisicui.
Mai poți să dai, azi, florile iubirii
Părinților din casa ce-ai crescut.
Nu la mormânt le trebuie trandafirii,
Ci în căsuța-n care te-ai născut. (2x)