A1S Fx feat Gato – Viața

Mi-am dorit de mic să scriu, să rup tobele în două
Copil bătut de vreme, de la spitalul 9
Nu te fa că plouă că asfaltu’ scuipă sânge
Vinzi marfă la golani, în timp ce ma-ta plânge
Primul pas în groapă, al doilea pe treaptă
Pun inima pe tobe, băiat crescut pe stradă
Gânduri cad în spate, îmi sparg bariera minții
Am multe păcate-n spate, sper să mi le ierte sfinții.
Am iubit și am urât, cât pentru o mie de oameni
Și-am realizat că viața se rezumă doar la galben
Poate m-am înșelat, sau am mintea încuiată
Da’ n-ai cum să mă-nțelegi dacă n-ai crescut pe stradă.
Mare ceartă, garda, rozete zboară-n față
Nu a fost bărbat, pur și simplu a fost zdreanță
Prea multă ură-n casă, împrăștiată de mass-media
Omenirea e o junglă, începe de la ENCICLOPEDIA.
Viața. e o decepție în masă
Când tu ești maidanez, și restu’ câini de rasă
Viața. e o decepție în masă,
Când tu ești la pământ, și nimănui nu-i pasă x2.
A fost adânc și credincios, hulitor și pios
Nihili, spiritual, nebun și sănătos
Uneori bun la suflet, alteori jegos
Uneori foarte sus, alteori jos
Da’ viața m-a învățat că trebuie să lupt
Chiar dacă tre’ să urc pe un munte prea abrupt
Mama, îmi pare rău că te-am dezamăgit.
Sunt golan de cartier, strada-i tot ce am iubit
Tata, îmi pare rău, dar asta sunt eu
Un poet de după blocuri și așa voi fi mereu
Chiar dacă am inima de gheață.
Va iubesc, pentru că mi-ați dat viața
N-am câștigat bani, dar am respect
Asta-i lumea mea, unde eu sunt arhitect
Hatteri-i filează ca țiganii la furat
Măcar de-ar înțelege cine sunt cu adevărat..
Viața. e o decepție în masă
Când tu ești maidanez, și restu’ câini de rasă
Viața. e o decepție în masă,
Când tu ești la pământ, și nimănui nu-i pasă x2

Sensul versurilor

Piesa descrie o viață trăită pe străzi, plină de greutăți și dezamăgiri. Artistul își exprimă regretul față de părinți, dar și acceptarea propriei identități de poet al străzii.

Lasă un comentariu