Iată-ne din nou față-n față cu universul practic
Vreau libertatea gratis, iau timpul ca ostatic
Pe un tărâm dogmatic, calc un asfalt sălbatic
Unde orice despărțire e un abandon romantic.
Practici acupunctura prin tricou, simți o altă haină
Când o să simți ce vine din stilou, o să mă bucur și de faimă
Mă las de scris, mă apuc din nou după doi ani de taină
Să mă considerați erou trecut prin frig, foame și spaimă.
Ne-am dus de marți pe apa sâmbetei de când eram încă tineri
Îmi spui că e miercuri mâine, dar am un deja-vu că e deja vineri
Și-o arzi întreținut, spălat pe creieri de întrețineri
Că te-ai sfârșit de la început plin de regrete și rețineri.
Îți faci din ce în ce mai rău, când ți-e din ce în ce mai bine
Și realizezi că ce-i al tău, de fapt nu-ți aparține
Mulți vor să ne dezbine, termite ce vor să ne termine
Caut zâmbetul pe buze cu benzodiazepine.
***Poporul ăsta vreți voi să-l opriți să râdă, să-l dezvățați să râdă, de minciună, de ridicol, de prostie, de hoție,
de vorbele voastre umflate. Păi de 2000 de ani poporul ăsta râde, râde cu sau fără voia cuiva***.
Sunt un poet nebun, mă-mbăt cu apă neîncepută
Mă întorc pe același drum, visând la altă rută
Caut miracolul într-o necunoscută pricepută
Și mă sfârșesc incinerând această artă nenăscută.
Vântul aduce miros de război și iz de speranță
Strada ucide eroi importanți, nu le dăm importanță
Ne săpăm între noi, toți rude prin alianță
Ne bucurăm numai joi, că vineri miroase a vacanță.
Stai la coada destinului să achiți o restanță
În ciuda festinului, pleci flămând, karma nu taie chitanță
Justiția scapă pești care atârnă-n balanță
Boala vine cu cești, primele vești care agață.
Privesc de sus către trecut ca-ntr-un viraj cu drone
Ca un copil crescut urât, sunt prins într-un miraj cu bone
Vindecă lumea dacă poți, chiar de la primele simptome
Când Citadella e plină de roboți ce bântuie noaptea ca fantome.
***Asta vreți voi, o Românie cenușie și tristă, fără joc, fără râs, fără bucurii, e bine c-ați râs de prostie, de minciună, de ridicolul sălbaticiei***.
Având cărări de vară, cu scrum târziu că încă merge
Amân plimbări de seară cu frică de pustiu și lege
Am încă răni deschise, dar vântul-i rece și le drege
Am încă amintiri scrise, dar timpul trece și le șterge.
C-ai noștri sunt ai oștii, ai voștri sunt ai nu știu
O adunătură de monștri, o generație de proști
Ți-e rușine cu ei și te faci că nu-i cunoști
Chiar dacă sunt cei cu care bei, ți-e greu să recunoști.
Bucură-te de noaptea asta, în zori s-ar putea să dispară
Am stricat multe seri încercând să repar,
Curg litere ca ploaia, fulgere mă fac să tresar
Dacă tot simt că renasc, măcar să declar.
Stăteai în casă la desene ninja, priveai pe geam cum ningea
În loc să fii afară să te joci cu mingea
De mine bunicii vor povesti când voi pleca de-aicea
Iar voi vă veți mândri că ați fost contemporani cu Mircea.
***Opriți să vândă țara asta, opriți să omoare, opriți să otrăvească sufletele tinerilor, opriți să facă din țara asta a noastră frumoasă și bună un lagăr de concentrare***
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de revoltă împotriva nedreptăților sociale și politice din România. Artistul își exprimă dezamăgirea față de starea actuală a țării, dar păstrează o licărire de speranță pentru viitor, îndemnând la acțiune și conștientizare.