Pictez gânduri pe foi până rămân fără mină
De la răsărit la apus, și-napoi, până se face lumină
Și te-am făcut să plângi adesea, ieșind din rutină
Trist ca ultimul acord din ruină, auzit în surdină…
Și-am scris sub ploi, călcând în noroi, BIC-uri și flegme
Am desfăcut plicuri devreme,
Am vizionat clipuri în perne
Și m-am ferit de ace-n vene
De flick-uri și scheme,
Și-am văzut lacrimi ce-au curs, lăsând chipuri cu semne
Și-am ars-o o vreme credincios,
Într-un ratcore religios
M-am transformat meticulos
Într-un alt om caterincos
Și-am stat și-am calculat, privind de sus în jos
Și l-am luat ca etalon pe Mircea dintr-un eșantion bolnăvicios..
Unde pipițele aleargă după tramvai pe tocuri
Unde băieții încă o mai ard „Da’ vai..”, dava, pe după blocuri
Unde se aud sirene, țipete, și slujbe pe-alocuri
Unde ne e frică de facturi, nu de porunci și de potopuri
Unde din smocuri de iarbă rămân doar frunze și cioturi
Unde din ciocuri de barză cad doar griji materne și hopuri
Ramane doar scrumu din stocuri
Doar fumu’ din focuri
Unde rămâne doar unu’ din mulți într-unu’ din jocuri…
Unde-ai parte de șocuri la o vârstă fragedă ca Franzela
C-o arzi băiat de zahăr, plouă, și nu se mai deschide umbrela
Unde ții aceiași dinaia, de la același acela
Unde apar pești care cer bani când se termină dantela…
Unde ești luat la bani mărunți dac-ai rămas fără bilet
Unde ești conștient că vin mai multe când te gândești că toate trec
Unde ești percheziționat, și luat pe sus direct
Dac-o arzi pe la Unirii, în gangu’ de la Mac…
Unde ești monitorizat și controlat, ca să-ți faci treaba
Unde te trezești zilnic devreme, și te trezești degeaba
Unde cei 7 ani de-acasă ți-i împărtășește strada
Și aproapele ți-e frate doar dacă-mparte prada…
Unde avem primăvara parte de vânturi siberiene
Unde ne prinde iarna nepregătiți în fiecare an, bai nene
Plantăm semințe olandeze pe câmpuri bucureștene
Unde ca să scapi de migrene, bagi halucinogene…
Unde vezi copii desculți în Decembrie, când dă geru’
Rămâi blocat în mlaștini, sperând, și visând ceru’
Unde trebuie să-ți aperi cu prețul vieții fleru’
Unde deminitatea-ți costă cât trei sucuri pe Magheru..
Unde ori n-ai timp de tine și odihnă,
Ori te scufunzi în rutină
Unde dacă ai avut bani de mașină, nu mai ai bani de benzină
Unde dacă ai avut bani de întreținere, nu mai ai bani de lumină
Unde oricât de fericit ai fi, sistemul te deprimă…
Acum cad la datorie, dator ție să revin
Că dacă nu pun punct acum, cine știe când termin?
Și-o să-nchin în cinstea voastră un pahar cu vin pelin
11. 01. 88… Mircea, Releveu, mă-nclin!
Sensul versurilor
Piesa descrie realitățile dure și paradoxurile vieții în România, cu accent pe problemele sociale, lupta pentru supraviețuire și deziluzia generală. Artistul reflectă asupra condițiilor dificile și a contrastelor din societate, oferind o perspectivă critică asupra vieții de zi cu zi.