Releveu – Veneai În Martie

Era de ajuns să vii ca să topești zăpada
Era de ajuns să fii ca să-nflorească strada
Era de ajuns să plângi, umpleai lacuri adânci
Era de ajuns s-ajungi, s-aduci soare pe stânci
Era de ajuns un zâmbet s-aduci lumina-n case
Era de ajuns un tunet să sară praf din ștrase
Un fulger de-al tău era de ajuns să lumineze stele
Era de ajuns să-mi pară rău ca să mă-nveselești cu ele
Plecai în mai, veneai în martie, mă-ndrăgosteam și gata.
Câștigai cu fluturii-n război, chiar de venea armata
Era de ajuns o floare să știu că ești deja aici
Priveam la stele căzătoare, era de ajuns să mă ridici
Pe vremea când veneai la timp, era de ajuns să-mi dai de știre
Pierdeam nopți în regine, ascundeam zile-n zambile
Era de ajuns să vrei, veneai pân’ la sfârșitul serii
Și mă-nveleai în flori de tei, era de ajuns să merit.
Azi am văzut primăvara.
Stătea ascunsă sub jacheta unei domnișoare ușor debusolate
Zâmbea timid știind că ține la piept fluturi viteji,
care urmează să intre-n război cu norii
Mergea lent, mândră și vitează
Printre mașinile care treceau cu viteză..
Azi nu mai vii la timp, păsări rămân departe
Izvoarele-ți plâng chipul, fluturii-ți sunt uciși de ape
Degeaba dăm timpul înapoi și ora înainte
Nu mai topești zăpada, lași stâncile umbrite
Și nici zăpadă nu mai e, și nici miros de tei
Azi stai puțin și pleci, azi nu mai înflorești alei
Nu mai vii cu vânt care să-mi șifoneze cartea
Azi realizez visând, amanta timpului e moartea.
Stelele s-au ascuns în nori și soarele-n amurg
Azi fulgerul ţi-e fad și tunetul ţi-e surd
Caut leacuri în lacuri seci că râuri nu mai curg
Azi îmi iau parfum din frunze că florile n-ajung
Azi parcă nu te mai trăiesc, azi parcă sunt doar viu
Nu-mi mai vine să pierd nopți că azi nu te mai știu
Azi toți te strică, azi nu te mai descriu
De azi o să te uit, de azi nu te mai scriu..
Primăvara
E mezina familiei
E mândră mereu, mereu miroase frumos
și.
Mereu se joacă de-a dragostea.