Romulus Vulpescu – Carmen Meretricis

pentru M. R. P.
Se cântă lent, de-o guristă obosită, cu acompaniament de acordeonist chior, într-un mediu tabagic:
„Cânta o cutră beată
În Crucea de Piatră..”.
Era o poamă de paișpe bani,
Cu hoit alintat și cu ochii tirani
Că se cordea cu fanți caramani
În Crucea de Piatră.
Puțea a tutun, a doctorii și a spirt.
Artiștii fraieri o-ncorona cu mirt
Când îi făcea tratații la birt
În Crucea de Piatră.
Și se purta numa-n liliachiu:
De oful peștelui ăl mai spanchiu
Cu care-n bombe pilea la rachiu
În Crucea de Piatră.
Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:
„Să mă vază toți craii hoit ce am,
Cum n-a văzutără ei neam de neam
În Crucea de Piatră..”.
Venea droaie: grubări, codoși, venetici,
Mucoși de gimnaz cu coșuri, că nici
Să mai fi fost dame-așa de gagici
În Crucea de Piatră.
Venea și boieri – d-ăi de umblă-n calești;
Și-ambasadori suspina la ferești..
Și pentru ea s-a tăiat șapte pești
În Crucea de Piatră.
Zicea o marghioală-n Vitan, trepădușa –
– Alege-s-ar prafu’ de ea, și cenușa! –
Că mă-sii i-a zis Pena, și Corcodușa,
În Crucea de Piatră.
Da’ niște mămici de la trei cuplărăi,
Cu niște coarde de pui de găi
O-nvidia (domnule, oameni răi
În Crucea de Piatră).
Când înnemerea mușterii mai de soi –
Cu clifturi inglișe și bumăști purcoi –
Făcea cu aceștia „Romanța în doi”
În Crucea de Piatră.
Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,
Când striga oltenii la prune târzii..
De ea, de atunci nu se mai auzi
În Crucea de Piatră.
Zic unii că are palaturi ca-n vis,
Că cântă-n șantanuri la nemți, la Paris..
Că țațele nu se mai satur’ de zis
În Crucea de Piatră.
Căci așa ți se-ntâmplă destinul în viață:
Păcat c-o să moară-n streini – cântăreață.
Putea să se-ajungă, la urmă, și țață
În Crucea de Piatră.