„Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”
Doamne al meu, doamne drept,
Nu ești cel uitat în cer,
Ci nădejdea mea din piept,
În suflet mi-odihnești etern.
Nu ești cel spre care noaptea
Își pierd, monahi și clerici,
Nici cel ars de lumânarea,
Fiarelor de prin biserici.
Nu ești cel ce cu putere,
L-ai zidit pe om din glie,
L-ai uitat atunci când piere,
În frig, nevoie și robie.
Nu ești domnul judecății,
Popei, țarului sau papei,
Ce în pofida libertății,
Ne-au lăsat în ghiara țepei.
Nu ești cel ce înveți sărmanii,
Să se roage și să rabde,
Chinuind în umbra morții,
În rugul de nădejdi ce-i arde.
Nu ești dumnezeu tiranic,
Ipocriților putere,
Oștilor cu chip demonic,
Ce pricinuiesc durere.
Doamne al meu, ești mintea trează,
Sprijin celor asupriți,
Ești puterea lor de luptă,
În care n-or fi biruiți.
Reaprinde, Doamne, în inimi,
Focul sfânt al libertății,
Când vom ridica mulțimi,
Să dăm jos lifta cetății.
Întărește-mi, Doamne, mâna,
Ies la lupta zbuciumată,
De m-ar înghiți țărâna,
Vreau să fiu în a mea armată.
Nu lăsa să se răcească,
Inima-mi în țări străine,
Graiul să se rătăcească,
Și să piară în pustie.
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de revoltă împotriva interpretărilor abuzive ale credinței și a sistemelor opresive. Este o pledoarie pentru libertate, dreptate și pentru un Dumnezeu care sprijină pe cei asupriți, nu pe tirani.