Hodi feat Para & C. O. D – Colorant

Para:.
Cum poți să țipi așa de mult când cazi?
Cum poți să fii așa de rău când râzi?
Cum poți să fii atât de rece când arzi?
Și când ești mic te vezi lup cu ochi flămânzi
Cum poți să fii așa? Cum poți?
Spune-ne că noi nu știm că timpul ne-a fost dat cu două fețe, ambele având tăișuri pe lung și lat și-n coastă-nfipt chirurgical ca într-un film de scurtmetraj în care personajul principal moare din prima scenă
Și tot rămâne narațiune pe fundal
Repetată, repetată, repetată
O iei acasă într-o plasă de idei lovite-n drum de orice zid
Făcute țandări până-n șir pe masă
Și le arăți celor dragi, le spui uitați ce v-am găsit, e tot ce v-ați dorit? Ce viață de om fericit
Că rămâi mască istovit, previi al suicid, când îți închizi ce simți în vid
Repetat repetat.

Hodi:.
Îmi pierd și ultima fărâmă de nisip
Bătaia vântului e crudă și mă simt obosit
Unde e timpul meu?
Am zis că îl păstrez, simțeam că mă pierd dar ți-aratam furtuna în loc să o maschez, știu chipul tău zolit de ploaie acceptă oglinda
Vrei iar să zbori? Dar eu nu vreau să-ți cos aripa
Acum de ce încerci să fugi? Zi-mi încotro te duci
Dacă lași urme de sânge nu o să poți să te ascunzi curând
Unde sunt eu plătești cu întuneric să obții lumină
Sătul de promisiuni, sătul s-aștept să vină
În podul cu șerpi măști din oțel zac prăfuite că toți și-au dorit dar nu aveau curaj să intre
Cum poți să-mi spui zâmbind că lumea nu e rece?
Chiar nu vezi cum ploaia e pe cale să înghețe pe chipuri de ceară cum poate s-alerge prin foc
Omul nu crede în destin că e prea orbit de noroc
În morții mei de om cretin
Mă simt atât de-nchis
Am zis c-am să te-nving dar am căzut și m-am lăsat învins
Am totul scris pe spate dar nu o să mă las citit
Atâția orbi în jurul meu, dar tot mă simt privit.

C. o. d:.
De ce zâmbești atât de sincer când minți?
Adăpost volatil exilat în secetă
Viziuni cerebrale cu imagini de sfinți pătrund involuntar dincolo de aortă
Ai sta îmbrățișând puținul ce-ți ofer
Înțelege-ți visul țesut de îngerii din neant
Nu vreau vindecare, îndur timpul singur
Rupe oasele ce-au înflorit, încă este frig
Mă admiri cu ochii tăi de sticlă-n deșert
Iert păcatul ploii din vina lui o parte din trupul nostru râde haotic fără puls
A plecat satisfăcut, cine este cel în plus?
Tremură nervii înodați ca vorbele tale ca într-o sală de păpuși orfane
Ce impuls
Din frică de singurătate mult sânge a curs
Un ventriloc zace răstignit de creațiile sale
Atât de fericit
Cumplită-i realitatea lui
Parcă-i simt prezența deși nu l-am cunoscut
Încet orna coaste și repeta în șoaptă;
Tu ești ultima mea creație neterminată