Traian – Deșteptare

Mereu mi s-a zis c-am o gândire remarcabilă,
Ieșită din comun și banal invariabilă,
Deloc ordinar,
Mai degrabă original,
Orientat mental
Spre progres social.
Minte de neînțeles ca a unui psihopat criminal.
Imaginație bolnavă
În totalitate gravă,
Mortală
Ca un cancer de colon în fază terminală.
Sunt eminent.
Modul meu de a gândi și acționa e iminent,
Total indiferent
Față de chestiile stupide din mediul existent,
Dar interesat de ce mă afectează în mod frecvent
Că nu vreau să trăiesc și să fiu considerat inexistent
Vreau să fiu prezent.
Nu vorbesc de trecut și viitor, zic că trebuie să fiu măcar latent
Să demonstrez că-s insistent
Și conștient
De ce fac slugile noastre din Parlament,
Concomitent
Președintele-i al nostru con, comme intent,
Dar mă deranjează că el și restul politicienilor nu sunt competenți.
Nu e nevoie de vreun argument
Că se fură la nivel înalt prin aranjament,
Că dacă s-ar fura măcar jumate și n-ar fi interese într-al nostru detriment,
Nu am avea majoritatea, acel sentiment
De a pleca în Occident.
Că toți cer dovezi, dovezi de parcă spălați zilnic pe creier cu detergent.
Și eu sunt numit delicvent
Pentru că strig că societatea merge înapoi într-un ritm dement.
Nu mă mai cert cu proștii că lumea nu o să-și dea seama care-i prostu’. E evident
Că nu poți să fii sau măcar să pari inocent
Într-un mediu atât de violent.
Și sunt numit drogat, dependent,
Consumator, decent
Și inconștient
De cei ce critică incoerent,
Care din oi, au devenit marionete lipsite de talent.
Niciodată nu voi fi content,
Pentru că nu-s emitent
De fericire, însă sunt patent
Intransigent
Cu inflații. Măcar de-ar munci intermitent,
Măcar pe jumate potent…
Dar scriu ce văd ochii și ochii văd că sistemul de conducere e repetent.
Preponderent
Nu mai e loc de amuzament
În țara în care ești luat de prost în ritm ascendent.