Traian – Vorbind Cu Pereții (Mixtape N-Ai Timp? Fă-Ți Timp!)

De la o vreme, atâtea s-au schimbat în jurul meu,
Noaptea mă trezesc respirând greu,
Accese de panică de parcă-s la închisoare,
Dar mi-amintesc că încă-s la liceu,
Zi de zi, același traseu, același troleu,
Intru cu tupeu, de zici c-am venit cu un trofeu din turneu,
Dintr-un turn, eu am venit fără emoții, le-am închis într-un safeu,
C-am renunțat la multe, mulți au renunțat la mine,
Nu mă recreez cu rime, nu mai am încredere în nimeni,
Viața asta a luat o întorsătură dubioasă,
De multe lucruri nu-mi mai pasă,
Și simt că totul devine un fel de „lasă..”,
Nici muzica nu-mi oferă acea stare în care să mă bucur de singurătate-n reluare,
Atât de singur, mă-ntreb dacă e bine,
Dacă să mai zic: „în fine”,
Și dacă e normal să fiu așa nervos pe toată lumea,
Chiar de când se-ncepe săptămâna, simt că așa o să fiu toată luna,
Și uite așa se termină anul, banul își arată colții și gramul n-are efectul scontat,
Vreau să zic și eu o dată fericit:
„Sunt liber, am plecat!”
Însă în așa momente, te simți extrem de neajutorat,
Căci fără chestii materiale ești un nimeni, un ratat.
Și eu din nou scriu poezii de parcă ar schimba ceva,
Prea mult întuneric, mă înspaimântă liniștea,
Mulți au plecat nu erau oamenii potriviți sau i-am alungat că mă scoteau din minți,
Am nevoie de recreere,
De a învăța să nu atrag atenție la sechele,
De odihnă pentru un creier scurtcircuitat, suprasolicitat,
La dracu vreau mai repede să scap..
Era o persoană care era, singura care înțelegea ce gândesc,
Dincolo de aparențe și ce nu reușesc,
Dar din ce în ce mai rar vorbim,
Pentru că-n ultima perioadă, problemele mai mari devin ca o tumoare peste ani, netratată din lipsă de bani,
Și eu alături de caiet, pix și beat, zici că-s fericit,
Dar de ce să mă mint..
Dar de ce să mă mint, când tristețea mă apasă,
Iarăși mintea mea bolnavă visează la o foiță grasă,
Am gânduri în cap pe care nu le pot face să tacă,
Îmi zic că-s o haimană și-mi reamintesc c-am iubit o vacă, iată,
Trecutul prinde glas, plin de imagini ca un atlas,
Îmi pare rău dar nu mai vreau să mă mai prefac,
Să mai zâmbesc forțat,
Să mai ascult sfaturile voastre de căcat,
În speranța că mi-am mutat gândurile negative pe foaie,
Mă retrag în lumea mea, scărpinându-mă pe c****,
Cu un fum imaginar și cu un pistol cu gloanțe: „fără număr”,
Îmi bag p***a respectuos în afirmația: „umar la umar”,
De-a lungul vieții, prea tare m-am întins,
Pentru căcaturi de genul am fost respins,
Renegat, împins pentru nimicuri, nu mai sunt surprins.
Mereu, mereu, aceeași cameră, aceeași fereastră, același felinar,
Aceleași gânduri în cap, baga-mi-aș, au apărut iar,
Același raft de cărți necitite, tot atâția fraieri care acum o iau pe ocolite,
Mă scot din sărite..