Venise o zi în care trebuia să apar pe lume,
Și mama se gândea, nu știu să-i pun nici un nume,
Atunci în ziua aia blestemată, care-a fost,
S-a născut o fetiță, ce-și dorea un adăpost,
O casă liniștită, o familie fericită,
Fără de supărări, fără vreun pic de ispită,
Nu știam ce urma, să se-ntâmple-n viața mea,
Eram doar o fetiță, care-ncepuse-a respira.
Când am deschis ochii, am văzut un chip zâmbind,
Și se uita la mine, un zâmbet fericit,
Era mama, ce avea să mă ocrotească,
Să mă învețe ce e bine, să mă crească,
Pe holul sălii auzeam un țipăt ascuțit,
Era un om ce nu m-a vrut, un om nenorocit,
Ăla cică e tata, care-a spart tot ce-a avut,
Fiindc-a avut o fată, deși el băiat a vrut.
Lângă el, mătușa, ce am să o iubesc,
Atâta timp, cât pe pământ am să mai trăiesc,
Care în viitor, avea să mă-ngrijească,
E-un înger păzitor, o făptură cerească.
Acasă era bunica, Dumnezeu să o ierte,
Care se bucura, că-are o casă doar de fete,
Și care m-a învățat, ce-i bine și ce-i rău,
Și parc-acum regret, că numai sta pe capul meu.
Și bunicul de-asemenea, pe care îl prețuiesc,
Pe care tot timpul stau și încerc să-l îngrijesc,
Căci și el ne-a îngrijit, pe toți cei de aici,
Și ne-a făcut oameni mari, încă de când eram mici.
E trist cum viața a luat o întorsătură mult prea gravă,
Și aștept un tren care nu pleacă din gară,
Lacrimi după lacrimi s-au scurs pe obrajii mei,
Blestemându-i pentru toată viața pe părinții mei,
Sensul versurilor
Piesa descrie o retrospectivă tristă asupra copilăriei naratoarei, marcata de lipsa tatălui și de greutățile vieții. Ea își exprimă regretul și dezamăgirea față de situația familială și așteaptă o schimbare care nu mai vine.