Mi-aduc aminte de ce-am făcut bine până acum
Cât am fost corect, cât am fost nebun
Acum, sincer o spun, lucrul cel mai bun mi s-a întâmplat
Când cu tine m-am cuplat
Au urmat zile bune, au fost și zile rele
Într-un timp nu suportam prietenele
Dar peste toate cele întâmplate
Știu că împreună o să mergem mai departe
Și..
Vreau să-mpart cu tine, numai cu tine
Tot timpul care mi-a rămas din viață
Să fii lângă mine, doar lângă mine
Să-mi încălzești sufletul de gheață
Vreau să-mpart cu tine, numai cu tine
Cafeaua în fiecare dimineață
Și-n jurul nostru nimic n-are importanță.
Și când îmi va fi somn cu tine vreau să adorm
Când o să-ți fie greu lângă tine voi fi eu
Până-n ultima zi, atât cât voi trăi
Iubite, vreau să știi, că nimeni nu ne va despărți.
2x
O o Dacă încerci ceva știi foarte bine că o să spun ‘da’
O o Știi draga mea, că niciodată n-o să zic ‘pa’.
Draga mea, draga mea de lângă tine nu aș mai pleca
Îți jur pe viața mea de-aș putea tot aurul din lume și ce-ți vrea inima ta, ai avea
Ai intrat acolo, acolo în suflețel
Și te respect că ai rămas la fel
La fel de înțelegătoare, ești ca un soare
Care a venit pe strada mea
Mi se pare că tu, că tu aduci norocul
Și ghinionul faci ca să îl ardă focul
Tu, doar tu, numai, numai tu
Ești singura care nu mi-ar zice ‘nu’
De asta pentru tine las sentiment
Că tu ești singurul meu medicament
Dacă mă îmbolnăvesc, tratează-mă
Cu prezența ta, altceva nu mă vindecă.
Și când îmi va fi somn cu tine vreau să adorm
Când o să-ți fie greu lângă tine voi fi eu
Până-n ultima zi, atât cât voi trăi
Iubite, vreau să știi, că nimeni nu ne va despărți.
2x
O o Dacă încerci ceva știi foarte bine că o să spun ‘da’
O o Știi draga mea, că niciodată n-o să zic ‘pa’.
Și când îmi va fi somn cu tine vreau să adorm
Când o să-ți fie greu lângă tine voi fi eu
Până-n ultima zi, atât cât voi trăi
Iubite, vreau să știi, că nimeni nu ne va despărți
Sensul versurilor
Piesa exprimă dragostea profundă și devotamentul față de partener. Vorbește despre dorința de a împărți viața cu persoana iubită, depășind obstacolele și găsind vindecare în prezența ei.