– Vino, mândruliță dragă,
La gară că trenul pleacă,
Fluieră-ncolo și-ncoace,
Peste-un an se mai întoarce.
– Trenul merge pe roțile,
Ia-mă, neică, și pe mine,
Cât ar fi calea de lungă
Îți dau gură să-ți ajungă.
– Te-aș lua, mândră, ca pe-o floare
La cazarma din Trivale,
Dar armata e armată
Și nu poți intra la poartă.
– Am să-l rog pe căpitan
Să mă lase doar un an.
De seara și până-n zori
Ți-aș coase mantaua flori.
– Căpitanul nu te lasă,
Așteaptă-mă mândro-acasă,
Neica-i vânător de munte
Și-ți trimite scrisori multe,
Vremea se duce și vine
Și mă-ntorc, mândro, la tine
Și-om pune inel pe mână
Și-om fi mereu împreună.
Sensul versurilor
O poveste de dragoste în timpul serviciului militar, cu promisiunea reîntâlnirii și a unei vieți împreună după terminarea armatei. Cântecul exprimă dorul și așteptarea revederii.