Mă cheamă băiatul meu
Prin scrisoare tot mereu:
„De-ai ști, tăiculiță, bine
Ce grea-i viața fără tine,
Mă culc seara supărat,
Cel mai amărât băiat,
Vino, tată, înapoi
Să fim fericiți și noi!”.
Aș veni, tată, ‘napoi
Că mi-e tare dor de voi,
M-am certat cu mama ta
Și m-a luat viața cu ea,
M-a dus viața și m-a-ntors
De nu mai am niciun rost,
N-am nevastă, nici copii,
Merg pe drumuri tot pustii.
Lasă, mamă, supărarea
Și mai uită întristarea,
Că de-atâtea supărări
Mi-e frică, mamă, că mori
Și rămân singur pe lume
N-am necazul cui i-l spune,
De l-aș spune cui vreau eu
Nu-i ca părintele tău.
Sensul versurilor
Un tată regretă despărțirea de familie și dorul de fiul său, exprimat prin scrisorile acestuia. El se simte pierdut și singur, conștient de impactul negativ al absenței sale asupra copilului și a mamei acestuia.