Titanu – O Poveste

Era seara când te-am cunoscut, în jur de 6, îmi zâmbeai retras și îmi dădeai puține șanse.
Ochii tăi pătrunzători mă priveau atent, lăcrimau ușor. Cred că din prisma la curent atunci am făcut primul pas către tine.
Te-am șters la ochi, te-am întrebat dacă-ți e bine. Mi-ai răspuns timid și-ncet totodată: „Îți mulțumesc!” și m-ai chemat la-o înghețată.
A fost primul pas, prima zi, primul ceas, primul sărut din prima seară, secunda ce-a rămas. A fost de neuitat și cât se poate de superb.
Când ne-am despărțit nu mai știam pe unde să merg. Să descriu în cuvinte ce-am simțit nu prea pot, nici milioane de dicționare nu m-ar ajuta deloc.
Fața ta de înger, ochii tăi miloși m-au făcut să te vreau și să te fac să mă cunoști.

Refren: Asta e povestea noastră, pe planeta albastră. Doi străini ce s-au iubit sub bolta cerească.
Ne topeam de iubire ca ghețarii glaciari, când ne țineam de mână la fel ca doi școlari.

După zile și nopți petrecute împreună, ai început să faci fițe părând nebună. Nu te mai cunoșteam, păreai total schimbată,
parcă mila din ochii tăi a dispărut de-odată. Au început reproșuri, cuvinte până-acum nespuse,
vise distruse, toate puse verde-n față, dintr-un suflet cald ai devenit plus de gheață, uitând tot ce-a fost frumos.
Clipele, visele, nopțile și zilele ce le-am trăit împreună. Adu-ți aminte cum ne plimbam strânși de mână,
soarele ce răsărea și apunea ne ocrotea. Eram doi în unu, ocoliți de probleme, ne ajutam împreună să ieșim din dileme.
A fost frumos tot, dar acum nu mai știu dacă pot să te împac până nu e prea târziu.

Refren: Asta e povestea noastră, pe planeta albastră. Doi străini ce s-au iubit sub bolta cerească.
Ne topeam de iubire ca ghețarii glaciari, când ne țineam de mână la fel ca doi școlari.

Se ridică cortina și apare lumina, acolo te văd pe tine încântând (?) în grădină, cu chipul tău angelic ce nu mai e al meu,
totuși visând la el în fiecare zi mereu, căci el m-a ridicat sus atunci când mi-a fost greu. Da, ai fost lângă mine și eu lângă tine,
dar te-ai schimbat neașteptat și m-ai schimbat și pe mine. Ce să fac, hei, spune-mi tu, te rog, pentru că zilele trec și fără tine nu pot.
Oricât de bad boy aș fi, nu pot să neg ce simt eu pentru tine, în niciun caz nu te reneg, asta ai făcut tu înainte să plec.
Și dacă trebuie să termin, te sărut subtil și te rog să mă ierți că te-am iubit ca un debil. Acum, la revedere, închin un pahar cu bere pentru tot ce-a fost și pentru zilele rele.

Sensul versurilor

Piesa descrie o poveste de dragoste inițial idilică, transformată brusc într-o relație rece și plină de reproșuri. Naratorul își exprimă regretul și nostalgia pentru momentele frumoase, dar și confuzia și durerea provocate de schimbarea bruscă a partenerei.

Lasă un comentariu