The Mosh feat Dikembe – Fără Pașaport

DikemBe
Trăiește, așa mi-a zis și m-a aruncat din nori,
dar a uitat să-mi spună că lumea e plină de profitori.
Oamenii zâmbesc frumos, sunt perverși, răzbunători,
când simt mirosul banilor, ca peștii răpitori.
Și-am pășit de unul singur cu sau fără bani,
am călcat nemilos pe atâția șobolani.
Unii merită striviți, sunt atât de fericiți,
în lumea lor de plastic, atât de îngrămădiți.
Și eu vreau capital, un viitor, bine-nțeles,
dar în același timp nu uit, că toate au un preț.
Pentru ei te zbați, o să pierzi mulți ani să-i faci,
și te trezești mult prea bătrân, să te bucuri când îi spargi.
Unii niciodată nu se-nvață minte,
din greșeală în greșeală până rămâi fără cuvinte.
Lumea aplaudă, vrea sânge, tu ești singur în coridă,
lovește fără remușcări, păstrează-ți mintea lucidă.
––
Lasă ploaia să curgă, vreau să spele tot,
vad același film ciudat, nu îl mai suport.
O să plec, vă las pe toți, nu mă mai întorc,
sunt turist în lumea voastră, fără pașaport.
––
Mosh
Și am avut un vis, oamenii erau la fel,
o lume fără bani, iar eu nu eram rebel.
Toți eram apreciați pentru ce scoteam pe gură,
iar noi crescuți în stradă, nu eram priviți cu ură.
Și-am văzut cum școlile erau pline de copii,
prietenii mei încă citeau romane și poezii.
Mergem cu căștile pe cap, inspirat de ce vedeam,
nimeni nu murea de foame, ne bucuram, nu alergam.
Iar când ploua afară lumea nu stătea în case,
că ploaia spală tot, chiar și fapte dureroase.
Mă plimbam cu fata mea sub un milion de stropi,
dar a fost un simplu vis, acum ne plimbăm prin gropi.
Parcă nu le mai ajunge, da, ei vor să vadă sânge,
închide ochii, las-o așa, nu-i nimic, planeta plânge!
Lumea e așa meschină, transformă totul în ruină,
lasă o lacrimă să curgă, ridic fața spre lumină (și zic).
Lasă ploaia să curgă, vreau să spele tot,
vad același film ciudat, nu îl mai suport.
O să plec, vă las pe toți, nu mă mai întorc,
sunt turist în lumea voastră, fără pașaport.

Sensul versurilor

Piesa exprimă o dezamăgire față de societatea actuală, marcată de profitori și inegalități. Artiștii își doresc o lume mai bună, dar se simt ca niște turiști într-un loc care nu le aparține, visând la un viitor utopic.

Lasă un comentariu