Ackym feat Adrian Sina & Sandra N – Să Mă Săruți

E aproape de opt
Și s-a încins
Tot sufletul
De așteptat.
Minute m-ai copt
La telefon
Când ai sunat
Am tremurat.
Sper că nu ai uitat adresa mea
Cobor eu la parter
Tu ai aflat de mult parola mea
Eu ție nu ți-o cer.
Dacă aș avea
O lampă cu dorințe aș vrea
Aaa aaa timpu’ să stea
Eu să fiu poezia ta.
Să mă săruți, să mă săruți
La ceas de seară
Ca prima oară
O primăvară, o primăvară.
Așa cum mă sorbi
tu din priviri
Ca un artist opera sa
Apoi mă cuprinzi
Ca-ntr-un tango
Ce dans nebun,
cât l-aș mai vrea.
Și n-am uitat să îmi las gâtul gol
Ca să-l îmbraci cu dor
Să nu profiți de gândul doritor
Îmi dai fior peste fior.
Sunt jos iubito, hai te rog coboară
Aștept momentul ăsta de-asta primăvara
Deja îți simt mirosul tău de iasomie
Și recunosc buzele tale dintr-o mie

Sensul versurilor

Piesa exprimă anticiparea și dorința intensă de a fi alături de persoana iubită. Vorbitorul își dezvăluie vulnerabilitatea și dorința de intimitate, așteptând cu nerăbdare o întâlnire romantică.

Lasă un comentariu