Să stăm cândva de vorbă
Iubitul meu, în doi
Să cheltuim o noapte
Pe tot ce suntem noi.
Să ne apuce ziua.
Ca un frison târziu
Tu să gătești cafeaua
Eu un bătrân rachiu
Să tremurăm pe-aproape
La geam eventual
Sub ploaia de miresme,
A unui bland caval
Tu să-mi aduci aminte
Iar eu, eu să mă mir
Ca de un vin bezmetic
Uitat într-un potir.
Să ardă pe-ndelete
În soba pentru gaz
Cărbunii economic
Din tot ce-a mai rămas
Să fie cald în casă
Și rânduiala-n lucruri
Să fim întâia dată
Noi, singuri, să te bucuri.
De noaptea care trece
De ziua care vine
Atât cât se mai poate
Cât ni se mai cuvine.
Să stăm ca unul singur
De vorbă amândoi
Și să săpăm în urmă
Până vom da de noi
Sensul versurilor
Piesa descrie dorința de a retrăi momente intime și simple cu persoana iubită, rememorând trecutul și căutând o reconectare profundă. Este o invitație la o discuție sinceră și la redescoperirea de sine prin intermediul amintirilor comune, savurând prezentul.