Într-o pădurice, sub un brad umbros,
Un băiat și-o fată stau pe iarba jos.
Amândoi râdeau, amândoi plângeau,
Amândoi cântau și se sărutau.
Jură tu, fetițo, pe onoarea ta,
12 luni de zile mă vei aștepta!
Voi pleca acuma, mândro, nu-i păcat,
Armata mă cere ca să fiu soldat!
Eu îți jur, băiete, pe onoarea mea,
Că un an de zile te voi aștepta.
Se-ntoarce băiatul vesel din armată,
Pe iubita sa ar vrea ca să o vadă.
Dar n-ajunge bine, îi spune o bătrână,
Că iubita lui chiar astăzi se cunună.
Băiatu-auzea, în biserică intră,
Bătrânul părinte tocmai întreba:
Spune tu, mai mire, de-i pe voia ta?
Mirele răspunse: Da, părinte, da!
Spune tu, mireasă, de-i pe voia ta?
Și cu glasul stins, ea răspunse: Da!
Băiatu-auzea, fetei îi spunea:
Oare-ai uitat c-ai fost iubita mea?
Să fii blestemată și nefericită,
Toată viața ta să nu fii iubită!
Ți-ai călcat cuvântul care ți l-ai dat,
Pentru a mea iubire, eu te-am blestemat!
Să fii blestemată și nefericită,
Toată viața ta să nu fii iubită!
Asta-ți e pedeapsa pe care-o vreau eu,
Asta-ți e răsplata de la Dumnezeu!
Sensul versurilor
Un tânăr se întoarce din armată și descoperă că iubita lui se căsătorește cu altul. Furios și dezamăgit, el o blestemă pentru trădare, dorindu-i o viață nefericită și fără iubire.
