E primăvara,
Dar în sufletul naturii, e iarnă.
Iubita mea, din șoapte-ți curge otravă
Ce-mi curge ca râul în marea învolburată.
Stau singur, plimbându-mă,
În casa baronului de Bruk.
Și simțeam cum pictura..
Se topea când mă gândeam la tine.
Eram pierdut în propria-mi minte,
Ce-am atins întunericul,
Nu mai pot scăpa de el.
Era frig și era primăvară,
Cerul plânge pentru mine..
Când tu ai plecat, uitându-mă,
Iar eu te-am așteptat în zadarnicie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și singurătate după o despărțire. Naratorul se simte pierdut în propria minte și incapabil să scape de întunericul emoțional cauzat de plecarea persoanei iubite. Așteptarea zadarnică și amintirile persistente accentuează starea de melancolie.