Sărut de timpurie primăvară,
Și floare albă de narcis,
Un glas melodios ca o vioară
E mama mea, ce dulce vis!
Și picuri mari de apă clară
Ce stau să cadă peste mine,
Mi-aduc aminte ca o tresărire
De dulcea mama, ca odinioară.
În ochii tăi, un curcubeu a luminat
Lumina soarelui ceresc,
Și mie, taina lumii, tu mi-ai dat
Din palma ta, pahar regesc.
Argintul firelor de păr
Ca fluturi albi bătând din aripi multe,
Culoarea lumii a-ngemănat,
Sclipind în ochii-mi tulburi.
Când glasul ei mă dojenește,
Cuvinte dulci îmi tot șoptește.
Și-un înger bun mă străjuiește,
Și zi și noapte mă păzește.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă mamei, evocând amintiri dulci din copilărie și exprimând recunoștința pentru dragostea și protecția maternă. Versurile descriu figura maternă ca pe un simbol al purității, al luminii și al înțelepciunii.