Nosferatu feat Boosh, Gabi Pecheanu & Mary M (Kreuzet Prod) – Cine Te Așteaptă

Șșșș, nu vorbi
Hai să nu ne gândim la ce va fi
Când mă săruți
Când mă atingi
Fă-o ca și când mâine la întâlnire nu o să ajungi
Vreau să te am dacă aș putea o viață
Dar am doar o viață, în față
Ai ajuns sau am ajuns târziu
Nu e vina nimănui că nu am putut să știu
Că lângă tine n-aș putea mereu să fiu
Nu vorbesc cu nimeni, doar scriu
Cei de lângă mine nici măcar nu știu
Secretul poate o să meargă în sicriu
Vreau să fii acolo atunci când mă întorc
Să nu mă întrebi cât stau, ci doar cum mi-a fost
Să ne purtăm mereu ca prima oară
Ca și cum pasiunea n-o să moară chiar dacă o să doară.
Cine spune că nu-i pasă?
Cine te așteaptă acasă?
Te acceptă cum ești tu?
Cine te-a iertat de toate?
Cine pentru tine poate să-și piardă sufletul?
Sunt singur, sigur că se poate și mai rău
Trăiesc, dar simt că mor de dorul tău
Norocul meu că ești cu mine, ghinion că nu acum
Am trecut prin multe flăcări, nu vreau să mă înec în fum
De mult nu mai suntem copii, trebuie să fim tari
Ca și copii fiind am avut probleme de oameni mari
Și am învățat să trecem peste ele împreună
Te-am cunoscut, a făcut și pentru mine Dumnezeu o faptă bună
Împreună știm că o să fim cât mai trăim
Depărtarea ne desparte, dar noi nu ne despărțim
Abea aștept să te ating, să ies din reanimare
Ziua în care ne vom întâlni va fi o sărbătoare
Când sunt treaz trăiesc într-un coșmar și să adorm nu pot
E ca și cum aș fi la 4000 într-un avion fără pilot
Când nu sunt lângă tine am numai de pierdut
Luptăm să avem și un viitor să ne amintească de trecut..
Cine spune că nu-i pasă?
Cine te așteaptă acasă?
Te acceptă cum ești tu?
Cine te-a iertat de toate?
Cine pentru tine poate să-și piardă sufletul?

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul profund și sentimentul de singurătate resimțit în absența persoanei iubite. Vorbește despre o relație la distanță, despre amintiri și despre lupta pentru un viitor împreună, subliniind importanța iertării și a acceptării necondiționate.

Lasă un comentariu