Sunt bucurii care-ntristează
Sunt întristări ce fericesc
Sunt zile fără de lumină
Și nopți adânci ce strălucesc
Sunt adevăruri ce doboară
Și sunt minciuni care ridică
Sunt împărați atotputernici
Ce însă tremură de frică
Sunt vieți ce-au strălucit în viață
Dar când s-au stins parcă n-au fost
Palate care nu pot ține cât o cocioabă adăpost
Sunt oameni albi pe dinafară
Dar negri în adâncul lor
Și negri în afară, negri
Da-n ei de-un alb strălucitor
Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea
Dar și amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăți care îndreaptă
Dreptăți care nendrepățesc
Sunt multe contradicții, multe sânt
În scenă ascunse iubiri
Sunt suferinți ce-aduc lumină
Și fericiri nefericiri
Țigări ce zac pline de praf
Și oameni ce n-au ce citi
Cum sunt copii fără părinți
Și părinți de copii
Sunt și săraci ce au totul
Și bogați ce n-au nimic
Cum sunt tablouri monocrome
Sunt și picturi în mozaic
Sunt și ciuperci vindecătoare
Dar și otrăvuri într-un plic
Cum sunt și oameni care-s fiare
Dar e și leul îmblânzit
Sunt și urși, trăiesc pe scenă
Fac acrobații la circ
Și sunt artiști prin pădure
Care n-au mâncat nimic
Sunt țăranii prin orașe
Și sunt orășeni la sat
Sunt profesori cerșetori
Și sunt mafioți la stat
Și sunt oameni morți în viață
Ce trăiesc doar pentru bani
Și rapsod ce nu se uită
După patruzeci de ani
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitățile și paradoxurile vieții, evidențiind contrastele dintre bucurie și tristețe, adevăr și minciună, bogăție și sărăcie. Versurile reflectă asupra complexității umane și a ambiguităților morale prezente în societate.